Un wallpaper cu fundasul Doru Buican:
FOTO / UTA Arad – CFR Craiova
Comunicat Suporter Club UTA
COMUNICAT SUPORTER CLUB UTA
În seara de 5 decembrie 2009, în interiorul stadionului Francisc Neuman din Arad, la sfârşitul meciului dintre UTA şi Gaz Metan CFR Craiova, am asistat la scene de neconceput în orice societate democratică. Reprezentanţii unei instituţii a statului, plătită din banii noştri pentru a păstra ordinea publică, în speţă Jandarmeria Română, s-a dedat la o serie de abuzuri în urma cărora numeroşi suporteri ai echipei noastre au suferit traume fizice şi psihice.
În primul rând reprezentanţii Jandarmeriei au încălcat legea care le interzice prezenţa în interiorul stadionului la manifestările sportive. Încercarea de a a percheziţiona o persoană reprezintă o altă depăşire a competenţelor. Aceste abuzuri au culminat cu intervenţia criminală asupra unui mare grup de oameni. Au fost gazaţi si loviţi cu bastoanele, la grămadă, zeci de persoane, a căror unică vină a fost aceea că protestau împotriva unui abuz sau pur şi simplu se aflau în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Unul dintre suporterii echipei a ajuns în spital, cu multiple lovituri în zona craniană, lovituri care puteau să îl ucidă sau să îl lase mutilat pe viaţă. De asemenea, un membru al Suporter Club UTA, care filma scenele de groază, a fost lovit şi gazat, inclusiv în maşina Salvării, având de suferit în urma acestei intervenţii şi un cadru medical.
În urma acestor incidente fără precedent în oraşul nostru, Suporter Club UTA cere demisia lui Nicolae Slev, prim adjunct al Inspectorului Şef al Jandarmeriei Arad, cel care a orchestrat de la faţa locului intervenţia represivă, precum şi concedierea tuturor jandarmilor care au acţionat abuziv în acea seară.
Organizaţia noastră va oferi sprijin logistic şi juridic tuturor persoanelor care au avut de suferit în seara de 5 decembrie în urma intervenţiei în forţă a Jandarmeriei. Vom apela la toate instanţele româneşti şi europene, până când celor vinovaţi li se vor întocmi dosare penale şi vor plăti daune consistente pentru nenorocirile provocare. Până când aceste dorinţe legitime ale noastre nu se vor materializa, vom protesta pe căi legale la fiecare manifestare publică în care organizaţia noastră va fi implicată.
Ca organizaţie în primul rând civică, nu vom accepta niciodată ca în societatea din care facem parte, drepturile cetăţeneşti să fie călcate în picioare de cei care cred că o uniformă, un baston şi un pistol cu gaz le conferă dreptul de a săvărşi abuzuri în numele unei prost-înţelese ordini publice. Dorim ca instituţia Jandarmeriei să revină în normalitatea de a se afla în slujba cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite şi nu împotriva lor. În acest scop vom încerca demararea unei serii de dezbateri publice pe tema reformării acestei instituţii cu accent pus cu precădere pe modul în care se face selecţia cadrelor din această instituţie. Ne-am săturat ca pe banii noştri să acţioneze persoane cu un comportament brutal şi total lipsit de respect faţă de cetăţeni.
Sperăm că opinia publică arădeană va fi alături de noi în acest demers, deorece actele de barbarie înregistrate sâmbătă seara pe stadionul Francisc Neuman reprezintă un atentat la siguranţa oricăruia dintre noi.
Arad, 06.12.2009
FOTO / Spectacol in peluza
VIDEO / Incidente final UTA-CFR Craiova
La finalul partidei UTA Arad – Gaz Metan CFR Craiova au avut loc incidente intre suporteri si jandarmerie.

Imagini incredibile: un suporter este lovit in cap si gazat de catre jandarmi doar pentru ca a filmat abuzurile “brutelor”. I-a fost distrusa si camera de luat vederi.
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=l70TpeiOIoU]
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=zpOHWV4FN5o]
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=krCvrgqPQJg]
Update:
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=7ylHLzQAwuw]
Sa incheiem cu o victorie!

Maine are loc ultima etapa din turul actualului campionat. UTA intalneste pe teren prorpiu echipa lui Jerry Gane, Gaz Metan CFR Craiova. Tehnicianul oltenilor este foarte ambitios, spune ca vine la Arad sa castige iar la final echipa sa se claseze pe una din primele opt pozitii.
Batrana Doamna vine dupa o victorie clara in deplasare, 3-0 la Lupeni si nu isi poate propune alt obiectiv pentru confruntarea de maine, decat obtinerea celor trei puncte. La fel ca saptamana trecuta, elevii lui Ionut Popa au intrat in cantonament inca de miercuri seara iar antrenamentele au fost mai complexe. Din cauza absentelor, tehnicianul Batranei Doamne va fi nevoit sa opteze pentru o formula 4-4-2. Pentru alb-rosii nu vor putea juca Drida, Nadaban si Buican – suspendati iar Mihut este accidentat. In alta ordine de idei, se pare ca intre ivorianul Dodo Digbeu si banca tehnica nu mai exista cale de impacare iar in aceasta iarna jucatorul se va intoarce la CFR, de unde probabil va directionat catre o alta echipa.
Biletele pentru aceasta partida s-au pus in vanzare inca de ieri dimineata dar se vor putea cumpara si in ziua meciului. Preturile au ramas neschimbate: 5 lei la peluze, 10 lei la tribuna II – sectoarele de jos iar 15 lei la tribuna I si tribuna II – sector J. Avand in vedere ca este ultima reprezentatie din acest tur, si aceasta pe teren propriu iar locul ocupat de UTA in acest moment da sperante de promovare, este asteptat ca stadionul Francisc Neuman sa fie plin maine seara.
Confruntarea dintre Batrana Doamna si Gaz Metan CFR Craiova va fi arbitrata de oradeanul Stefan Erdei, ajutat la cele doua tuse de catre Ferencz Tunyogi din Zalau si Marius Nicoara din Baile Herculane. Rezerva este un timisorean, Razvan Dragoi.
UTA – Gaz Metan – program de meci
La fel ca pana acum, uta1945.ro va prezinta in premiera coperta programului de meci realizat de Suporter Club UTA.










