COMUNICAT SUPORTER CLUB UTA
În seara de 5 decembrie 2009, în interiorul stadionului Francisc Neuman din Arad, la sfârşitul meciului dintre UTA şi Gaz Metan CFR Craiova, am asistat la scene de neconceput în orice societate democratică. Reprezentanţii unei instituţii a statului, plătită din banii noştri pentru a păstra ordinea publică, în speţă Jandarmeria Română, s-a dedat la o serie de abuzuri în urma cărora numeroşi suporteri ai echipei noastre au suferit traume fizice şi psihice.
În primul rând reprezentanţii Jandarmeriei au încălcat legea care le interzice prezenţa în interiorul stadionului la manifestările sportive. Încercarea de a a percheziţiona o persoană reprezintă o altă depăşire a competenţelor. Aceste abuzuri au culminat cu intervenţia criminală asupra unui mare grup de oameni. Au fost gazaţi si loviţi cu bastoanele, la grămadă, zeci de persoane, a căror unică vină a fost aceea că protestau împotriva unui abuz sau pur şi simplu se aflau în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Unul dintre suporterii echipei a ajuns în spital, cu multiple lovituri în zona craniană, lovituri care puteau să îl ucidă sau să îl lase mutilat pe viaţă. De asemenea, un membru al Suporter Club UTA, care filma scenele de groază, a fost lovit şi gazat, inclusiv în maşina Salvării, având de suferit în urma acestei intervenţii şi un cadru medical.
În urma acestor incidente fără precedent în oraşul nostru, Suporter Club UTA cere demisia lui Nicolae Slev, prim adjunct al Inspectorului Şef al Jandarmeriei Arad, cel care a orchestrat de la faţa locului intervenţia represivă, precum şi concedierea tuturor jandarmilor care au acţionat abuziv în acea seară.
Organizaţia noastră va oferi sprijin logistic şi juridic tuturor persoanelor care au avut de suferit în seara de 5 decembrie în urma intervenţiei în forţă a Jandarmeriei. Vom apela la toate instanţele româneşti şi europene, până când celor vinovaţi li se vor întocmi dosare penale şi vor plăti daune consistente pentru nenorocirile provocare. Până când aceste dorinţe legitime ale noastre nu se vor materializa, vom protesta pe căi legale la fiecare manifestare publică în care organizaţia noastră va fi implicată.
Ca organizaţie în primul rând civică, nu vom accepta niciodată ca în societatea din care facem parte, drepturile cetăţeneşti să fie călcate în picioare de cei care cred că o uniformă, un baston şi un pistol cu gaz le conferă dreptul de a săvărşi abuzuri în numele unei prost-înţelese ordini publice. Dorim ca instituţia Jandarmeriei să revină în normalitatea de a se afla în slujba cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite şi nu împotriva lor. În acest scop vom încerca demararea unei serii de dezbateri publice pe tema reformării acestei instituţii cu accent pus cu precădere pe modul în care se face selecţia cadrelor din această instituţie. Ne-am săturat ca pe banii noştri să acţioneze persoane cu un comportament brutal şi total lipsit de respect faţă de cetăţeni.
Sperăm că opinia publică arădeană va fi alături de noi în acest demers, deorece actele de barbarie înregistrate sâmbătă seara pe stadionul Francisc Neuman reprezintă un atentat la siguranţa oricăruia dintre noi.
Arad, 06.12.2009



In aceasta seara, de la ora 20, Batrana Doamna va intalni pe stadionul Francisc Neuman formatia antrenata de Remus Steop, Fortuna Covaci. La prima vedere, meciul pare usor pentru UTA, Covaci fiind o nou promovata , insa era sa produca o surpriza etapa trecuta cand a condus acasa pe Jiul Petrosani cu scorul de 2-1 pana in minutul 84, minerii reusit sa intoarca rezultatul in ultimele minute de joc. In acest moment, formatia timiseana se afla pe locul 16 cu doar 1 punct acumulat in trei etape iar UTA este liderul seriei cu 7 puncte si un golaveraj extraordinar: 8-1.
Astăzi la FRFs-a stabilit programul fazei a IV-a a Cupei României, ediţia 2009-2010. Sorţii au decis ca UTA să întâlnească în această fază concitadina Gloria pe 25 August de la ora 17:30. Rămâne de stabilit doar arena pe care se va desfăşura partida. Având în vedere că Gloria este considerat club gazdă va fi nevoie de acordul acestora ca partida să se dispute pe stadionul “Francisc Neuman”.












